1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania și atacurile hibride ale Rusiei

Janosch Delcker
29 martie 2024

Ministra federală de Interne a avertizat cu privire la noi eforturi ale Moscovei de a influența opinia publică germană. Ce este ”războiul hibrid” și cum poate fi el contracarat?

https://p.dw.com/p/4eFaW
Moscova, Kremlin, dezinformare, propagandă
Germania este de multă vreme o ţintă a campaniei ruse de dezinformareImagine: Bulkin Sergey/globallookpress/Imago

Amenințarea ca Rusia să folosească atacuri cibernetice, propagandă și alte tactici pentru a influența opinia publică din Germania este reală și în creștere, potrivit ministrei federale de Interne, Nancy Faeser. ”Pericolele au atins un nou nivel”, a declarat politiciana social-democrată pentru Süddeutsche Zeitung, ziar de orientare centru-stânga.

Avertismentul vine în timp ce Germania se pregătește pentru scrutinul european din iunie și pentru trei runde de alegeri de land, în septembrie. Există îngrijorări tot mai mari că Rusia va interveni în favoarea unor partide pro-Kremlin, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune politică populistă de extremă dreaptă.

Germania a fost mult timp o țintă a așa-numitelor operațiuni de influență ale Rusiei. De la începutul invaziei în Ucraina, în 2022, multe dintre aceste acțiuni au avut ca scop subminarea sprijinului oferit Kievului.

Rüdiger von Fritsch, ambasador german, Rusia, BND
Rüdiger von Fritsch, fost ambasador al Germaniei la Moscova în perioada 2014-2019Imagine: DW

”Este nevoie de hotărâre clar exprimată, de putere de a se opune și de a expune modul în care operează cealaltă parte”, a apreciat Rüdiger von Fritsch, fost ambasador al Germaniei la Moscova și fost vicepreședinte al BND, serviciul federal de informații externe.

Ce este un război hibrid?

Termenul de ”război hibrid” descrie o strategie complexă care combină instrumente militare cu metode neconvenționale, de la creșterea presiunii economice până la răspândirea propagandei. Nu este un fenomen nou. Timp de secole, țările au folosit mijloace non-militare pentru a influența opinia publică din străinătate.

Dar în ultimele două decenii, extinderea internetului și a platformelor de social media au oferit un cu totul nou arsenal: în așa-numitele operațiuni de tip ”hack-and-leak”, atacatorii cibernetici obțin acces la informații sensibile sau confidențiale, pe care apoi le fac în mod strategic publice.

Efectele unui atac cibernetic asupra administraţiei publice

Atacurile cibernetice pot fi folosite și pentru a distruge infrastructura critică a unei țări, inclusiv tehnologia și software-ul folosite în alegeri. În același timp, platformele de social media sunt exploatate pentru a răspândi informații false sau înșelătoare.

Cum funcționează acest tip de război?

Războiul hibrid este adesea descris ca o formă de ”conflict din umbră”, care are loc departe de ochii lumii și nu este niciodată declarat oficial. ”Inițial, nu observi că ceva se întâmplă”, a comentat pentru DW Leslie Schübel, expertă în Rusia la Fundația Körber din Hamburg.

În ianuarie, Guvernul federal de la Berlin anunța că a descoperit o campanie coordonată de dezinformare dusă de Rusia prin intermediul rețelei sociale X (fostul Twitter). Peste un milion de mesaje transmise de pe conturi false promovaseră narațiuni înșelătoare cum ar fi faptul că ajutorul acordat Ucrainei distruse de război se făcea prin neglijarea cetățenilor Germaniei.

Difuzând astfel de mesaje în număr mare pe platformele online, Rusia își propune să extindă diviziunile sociale, să alimenteze furia și să stârnească neîncrederea în procesele democratice și în mass-media. ”Pentru Rusia, răspândirea îndoielii este deja un succes”, a punctat Schübel.

Afacerea Taurus

În timp ce majoritatea formelor de război hibrid rămân în umbră, unele operațiuni sunt puse în mod deliberat sub reflector. La începutul lunii martie, șefa televiziunii rusești de stat RT a publicat o conversație confidențială între înalți oficiali militari germani.Așa numita ”scurgere Taurus” a pus într-o poziție stânjenitoare armata federală și a provocat un scandal diplomatic.

Maria Sannikova-Franck, Zentrum Liberale Moderne, Berlin
Maria Sannikova-Franck conduce programul pentru Rusia la think tankul Zentrum Liberale Moderne din BerlinImagine: DW

”Dar afacerea îl servește lui Putin și în plan intern”, este de părere Maria Sannikova-Franck, care conduce programul pentru Rusia la think tankul Zentrum Liberale Moderne din Berlin. În discuția interceptată, ofițerii au putut fi auziți dezbătând posibile scenarii pentru războiul Rusiei în Ucraina. Presa moscovită a susținut că înregistrarea arată că armata Germaniei ar avea planuri substanțiale și specifice de a ataca teritoriul rusesc.

Imaginea pe care Putin dorește să o creeze este că Germania și Occidentul amenință Rusia iar conversația interceptată l-a ajutat ”să facă asta cu mult succes”, a apreciat Sannikova-Franck pentru DW. ”De asemenea, a deturnat cu succes atenția de la moartea și înmormântarea lui Alexei Navalnîi”.

Navalnîi, care a fost unul dintre cei mai vocali oponenți interni ai lui Putin, a murit la mijlocul lunii februarie, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penală din nordul arctic al Rusiei. A fost înmormântat la 1 martie, în aceeași zi în care a fost făcută publică înregistrarea conversației dintre militarii germani.

Cum se poate riposta?

Un război hibrid nu poate fi contracarat decât printr-o abordare pe mai multe planuri. Astfel, în primul rând, țările trebuie să se asigure că infrastructura lor critică, inclusiv tehnologia de vot, este protejată în mod adecvat împotriva atacurilor cibernetice.

S-a dovedit că interceptările din afacerea Taurus s-au produs deoarece un participant s-a alăturat conversației printr-o conexiune comunicațională nesecurizată. Or, aceasta subliniază, de asemenea, nevoia de a crește gradul de conștientizare a securității cibernetice în toate sectoarele societății.

Experții subliniază importanța educării cetățenilor despre tacticile de dezinformare și despre modul în care orice informație pe care o întâlnesc online ar putea fi concepută în mod intenționat pentru a-i înșela și manipula. ”Este important să dezvăluim mecanismele acestei propagande – cum funcționează, cum ne afectează direct, cum ne afectează opiniile”, conchide Sannikova-Franck.